CĂLĂTORIE ÎN TIMP CU ENERGIE SOLARĂ

CĂLĂTORIE ÎN TIMP CU ENERGIE SOLARĂ

Ţăranul, personaj istoric contopit până la identitate cu îndeletnicirea sa, copleşit de modernitate pare să-şi consume agonia existenţei sale în ultimii lui exponenţi, bunicii şi părinţii noştri.

Trăitor cu râvnă în cele două lumi, cea mică a satului şi cea mare a Universului, el este cel care a adus omenirea din vremuri îndepărtate până pe treptele secolului trecut. În miile de ani parcurşi a acumulat experienţe imense, de excepţie. Istoria nu l-a făcut vedetă pentru că reperele ei în materie de vedete sunt şocantul, spectaculosul şi nicidecum armonia şi cuminţenia.

Piramida necesităţilor ţăranului avea la bază aceleaşi elemente cu cele din zilele noastre: hrana, îmbrăcămintea, adăpostul, iar în vârful ei aspiraţii de nemărginire şi eternitate.

 Cercetător cu gândul al universului cunoaşterii, a intuit şi aplicat în timp, ca un maestru în management, o logică imbatabilă care a conferit prosperitate bătăturii sale:

1. identifică resursele,

2. stabileşte metodele şi tehnologiile de valorificare,

3. planifică,

4. transpune în practică.

Bazându-se pe resursele aflate din belşug şi la acea vreme: pământ, apă, aer, soare,  ţăranul a pornit cu mii de ani în urmă pe drumul existenţei sale, având în mâini cele mai rudimentare unelte. Şi iată-l surprins de zorii secolului douăzeci, în bătătură, cu o grămadă de ramuri economice, fabrici, unelte şi tehnologii.

În ogradă, pe deal şi în luncă, ţăranul, utilizând biotehnologii de fertilizare manuală, smulge pământului roade identic naturale, purtând în ele nealterate, alături de savoare şi parfum, cele mai rafinate forme de energii.

Cu efectivele cazate în grajduri, coteţe şi ţarcuri, zootehnia bazată în mare parte pe potenţialul natural al imaşurilor, dar şi pe unele din roadele pământului, oferă materie primă atât pentru satisfacerea bunului trai alimentar cât şi altor ramuri ale economiei bătăturii.

Căruţe, telegi, sănii, toate adecvate anotimpului şi poverii, animate de cai, boi, vaci, bivoli sau măgăruşi unele din ele, aceleaşi cu cele din capul plugului şi grapei, aflate permanent cu motorul pornit, constituie baza transportului şi mecanizării.

Din vetrele cuptoarelor fiecărei gospodării, jarul încins din vrejuri şi coceni, revarsă pe uliţele satului valuri de aburi cu iz de colaci umpluţi, de cocuţi şi de pită.

Piatra, lutul, lemnul, paiele, materii prime care sparte, frământate, cioplite şi iscusit aşezate în tipare ergonomice, oferă adăpost intimităţii celulei de bază a bătăturii, familia. Adăposturi în care vara nu scoţi limba de cald şi iarna poţi răsufla liniştit aer curat fără să ,, te tragă’’ de nicăieri. Adăposturi atât de cuminţi încât atunci când şi-au terminat rostul şi le-au fost scoase pietrele de sub temelie, adunate lemnele, împrăştiat lutul, iar locul a fost semănat, au pilejuit mălaiului răsărit acolo să se arate cu un cap mai mare decât fratele de pe ogor.

 În  straie, şterguri şi blide, pe ştimpii şi grinzile pridvoarelor, în orice lucru făurit de mâna lui, sunt încrustate cu sfinţenie, însemnele cerului spiritual al fiinţei sale.

În văzduh răsună horile cântate de păsări măiestre aflate pe ramurile pomului vieţii sale.

Ţăranul cu îndemâna trupului şi minţii, utilizând resursele locale, bazându-se pe singura formă de energie curată stocată în potenţialul regnului vegetal, al apelor, al vânturilor – energia solară – ne-a arătat clar că: ACOLO UNDE EXISTĂ ÎNŢELEGERE SE POATE!

El nu şi-a risipit niciodată energiile ca să-şi lărgească bătătura călcând în cea a vecinului, ci dimpotrivă, şi-a sporit aceste energii ridicându-şi privirea către cer unde sălăjluieşte şi bunul său prieten, Soarele.

Călător în timp de la începuturile existenţei sale şi până astăzi, ţăranul a adus cu el în stare primordială, nealterate: pământul, apa, aerul, împreună cu întreaga corolă de minuni a lumii, fără să-i ucidă tainele, şi, îngenunchind a aşezat-o pe altarul mileniului doi ca zestre pentru noi şi urmaşii noştri.